La mulţi ani 2011!

Cu ocazia Naşterii Domnului, Corul de colindători din Urseni ne-a adus “lumină” în suflete şi în case

IMG_3980

De sărbătoarea sfântă a Crăciunului, medveşenii au avut parte de o plăcută surpriză: ei au fost colindaţi de Corul constituit în cadrul “Asociaţiei Culturale Sfântul Gheorghe din Urseni”. Cei care au răspuns iniţiativei de a forma Corul  sunt următorii băieţi, care merită în acest sens, toată aprecierea noastră: Alexandru Enescu, Ionuţ Jefle, Florin Luca, Alecu Muşat, Alin Oanţ, Rafael Olari, Răzvan Olariu şi Gabriel Popa. Costumele tradiţionale bănăţene pe care cu drag le-au purtat băieţii noştri,  au fost achiziţionate cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Moşniţa Nouă. Tinerii ne-au pregatit o serie de colinde care au fost cântate pentru prima oară în duminica din 19 decembrie, la biserica din Urseni, după Liturghie. În Ajunul Crăciunului, Corul a purtat vestea cea bună a întrupării Domnului în casele locuitorilor satului nostru.

Stema satului Urseni

Stema satului Urseni

Alăturat vă prezentăm, spre aducerea la cunoştinţa publică, stema satului Urseni din cadrul comunei Moşniţa Nouă, judeţul Timiş.

Stema satului Urseni se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite, din argint, mobilat cu un arbore cu trunchiul negru şi coroana verde şi un urs negru, rampat spre dextra, lângă arbore. Totul pe solul verde. Scutul este timbrat de o coroană murală, crenelată de argint.

Stema satului Urseni este identică cu primul câmp al blazonului nobilului de origine macedo-română Nicolae Hagi Paziazi (Pacsacsi Miklos) de Medves, dat împreună cu diploma de înnobilare în 30 august 1782, de către împăratul Iosif al II-lea. Nobilul şi-a luat numele după denumirea domeniului pe care l-a cumpărat împreună cu titlul.

Stema satului nostru este o stemă vorbitoare, ursul rampat făcând referire directă la denumirea localităţi. Arborele aminteşte de pădurile de foioase care se regăseau odinioară în hotarul satului, iar câmpia arată că este vorba de o aşezare de şes.

Ziua Eroilor sărbătorită la Urseni

IMG_3370

Monumentul eroilor din satul nostru a fost realizat în anul  1944 de către soldaţii din Regimentul I Artilerie “Regele Carol I”. Iniţiativa ridicării  acestui monument i-a aparţinut primarului Iosif Lugojan şi comandantului regimentului mai sus amintit, lt. col. Horia Tudoran. Monumentul este creaţia sculptorului arhitect V.A. Mihulin din Arad. Pe faţa monumentului sunt trecuţi eroii din primul război mondial, iar pe laturile dreaptă şi stângă – eroii din primul război mondial.Plăcuţa principală a fost distrusă în anii comunismului deoarece conţinea numele  Regelui Carol I.

Pentru a comemora cei 65 de ani scurşi de la închierea celei de-a doua conflagraţii mondiale, “Asociaţia Culturală Sfântul Gheorghe din Urseni ” a donat o nouă plăcuţă din marmură conţinând vechea inscripţie: “Această Sf.Cruce a fost ridicată în amintirea eroilor comunei Urseni de ostaşii Regimentului I Artilerie Regele Carol I, în anul 1944“. Cu această ocazie a fost renovat şi monumentul. Cei care au lucrat la realizarea plăcuţei şi la înfrumuseţarea monumentului sunt Daniel şi Nicolae Toader.

În data de 13 mai a.c., după terminarea sfintei liturghii, a avut loc tradiţionala  slujbă de pomenire  a eroilor satului Urseni. Cu această ocazie, Alin Oanţ şi Alexandru Enescu au depus la monument o coroană de flori din partea Asociaţiei. O altă coroană de flori a fost depusă de dl. primar Ioan Sorincău.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Fie ca sărbătoarea Sfintelor Paşti să vă aducă pace şi lumină în suflet, multă sănătate şi belşug!